După ce componenții echipei naționale a României de hochei pe gheață pentru juniori au cântat, înaintea partidei cu Ungaria, de la Mondialul din Slovenia, imnul
Categorie: Săptămâna Socială
Satul sârbesc Miroč a fost, pe data de 1 mai, gazda Festivalului Liliacului. Un eveniment similar celui oltenesc, de la Ponoare, doar că, pe malul
Începând de joi, Ștrandul Balnear din Drobeta – Turnu Severin și-a redeschis porțile. Tariful de intrare rămâne neschimbat: 5 lei pentru adulți, în timp ce
Deși au aproape 2000 locuitori și sub 200 de copii înscriși în instituțiile de învățământ, comunele mehedințene Bâcleș și Vânjuleț vor beneficia de bazine de
Lacul Ochiul Beiului este una dintre atracțiile Parcului Național Cheilei Nerei – Beușnița, din județul Caraș-Severin. Situat în Munții Aninei, la o altitudine de 310
O firmă „fantomă”, apropiată PNL, a cumpărat, la preț subevaluat, terenurile Termocentralei de la Halânga, care aparțin Regiei Autonome de Activități Nucleare (RAAN), societate de
Lucrările la drumul care leagă localitățile Tâmna de Valea Ursului au prins contur, la mai bine de 3 decenii scurse de la Revoluție. Miercuri a
De mai bine de o lună, chiriașii de la cele 9 blocuri ANL din cartierul Aluniș din municipiul Drobeta – Turnu Severin sunt nevoiți sa
Municipiul Drobeta Turnu Severin nu poate extinde rețeaua de gaze naturale, deoarece lucrările sunt în continuare blocate. SC Romgaz SA a început demersurile de evaluare
Lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale vor demara în perioada următoare în satele Șimian, Cerneți, Dedovița Nouă și Dudașul Cernețiului, din comuna Șimian.
Scos la licitație de aproape de 2 ani, Stadionul Termo din Drobeta Turnu Severin a fost, în cele din urmă vândut. Baza sportivă, compusă din
În vara anului 1935, la Maglavit, un sat doljean, din apropiere de Dunăre, un cioban analfabet și gângav, pe nume Petrache Lupu, a avut prima
Paştele este cea mai importantă sărbătoare religioasă, însă, spre deosebire de sărbătoarea Crăciunului – nașterea Domnului Iisus Hristos (25 decembrie), data este variabilă. Regula după
După 2 ani, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Drobeta Turnu Severin, a găzduit Slujba de Înviere. Dacă în 2020, din
O lună de Săptamâna MH
Cel mai nou site din Mehedinți a trecut, cu brio, de prima lună de existență. Cu brio, în sensul că feedback-ul cititorilor a fost unul,