Aflată la primul sezon, secția de baschet masculin de la CS Universitatea Craiova a lăsat o impresie bună pe final de campionat. La ultimul joc de pe teren propriu, echipa antrenată de Cătălin Gârleanu a surclasat, în Sala „Ion Constantinescu” din Craiova, CNAV Eagles București, scor 91-37! A fost însă doar a patra victorie stadională pentru olteni, care ocupă locul 9, din 12 participante, în eșalonul secund (Liga I).


Antrenorul Cătălin Gârleanu nu mizează pe rezultate neapărat, ci caută să lanseze jucători pentru SCM U Craiova, echipa din Liga Națională. “Cel mai important este ca ei să crească în joc , pentru asta muncim de fapt ca să ajungă să ajungă acolo sus. Am încredere în băieți , avem doi jucători la lotul național care vor merge la Europene în vară, la 3 x 3, și un jucător care pleacă la lotul National Under 18, ei fiind toți jucători under 17”, a declarat Antrenorul Cătălin Gârleanu.
Echipa este compusă din jucători tineri și jucători cu experiență, printre care foști baschetbaliști de prim eșalon.
“Este vorba de Iulian Corneanu și de Elvis Lăpădaru, sunt foști jucători de Divizia Națională a Craiovei, jucători care chiar își fac treaba la vârsta lor!”, a precizat Gârleanu.
În sezonul următor antrenorul craiovean dorește să continue proiectul început și vrea să aibă cât mai muți jucători care să facă pasul la echipa de top a Băniei.
În actualul sezon CS Universitatea Craiova la baschet mai au 3 deplasări, pe 8 mai la București , apoi la Sibiu și la Brașov.

Articol scris de Andreea Antohe


 
 

Related Posts