FRF a stabilit, zilele trecute, modalitatea de promovare în Liga 3. Astfel, campioanele județene se vor întâlni, în dublă manșă, 18 iunie (turul) și 25 iunie (returul), în barajul pentru accederea în eșalonul terț.

S-a revenit practic la sistemul implementat încă din 2018, pe regiuni, iar câștigătoarea Ligii 4-a Mehedinți va întâlni una dintre reprezentantele județene de la Caras-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara sau Gorj.

Barajul pe regiuni nu a fost însă favorabil mehedințenilor. Astfel, în 2018, Viitorul Șimian era zdrobită de timișenii de la CS Dumbrăvița, scor 0-5 (tur) și 1-6 (retur), iar în 2019 CS Strehaia pierdea barajul cu Gilortul Târgu Cărbunești, scor 2-1 (tur) și 0-3 (retur).

În 2020 și 2021 s-au disputat baraje inedite. Dacă în urmă cu 2 ani campionatele județene au fost înghețate, la jumătatea sezonului, după izbucnirea pandemiei Covid-19, iar, ulterior, barajele s-au disputat pe teren neutru, în grupe de câte 3 echipe, anul trecut campioanele județene au fost nevoite să joace baraj cu echipele clasate pe locurile 9-10 în Liga 3. Cu toate acestea. Viitorul Șimian a eliminat Minerul Costești, după ce s-a impus cu 2-1 la malul Dunării și a pierdut cu 4-3 la Râmnicu Vâlcea.

Actualul sezon din Liga 4 Mehedinți este dominat autoritar de CS Recolta Dănceu, care are victorii pe linie după disputarea turului, fiind urmată la 8 puncte de AS Turnu Severin și la 9 puncte de CS Pandurii Cerneți.

Recolta Dănceu a fost declarată câștigătoare a Ligii a 4-a Mehedinți și în 2020, când s-a înghețat campionatul după disputarea turului, dar n-a putut participa la barajul, de la Lupac, cu Jiul Petroșani (Hunedoara) și Avântul Periam (Timiș) deoarece avea statut de asociație sportivă, fiind fără personalitate jurdică, așa cum prevede regulamentul FRF pentru echipele care au drept de participare la baraj. Din august 2021, Recolta Dănceu a fost transformat în club sportiv, astfel că, în cazul în care își va păstra locul 1 până la finele actualului sezon, va putea juca în vara în barajul pentru promovarea în Liga 3.

Dacă s-ar păstra locurile și în celelalte campionate județene din Regiunea 4, Recolta Dănceu ar putea întâlni CSO Turceni (Gorj), Magica Caransebeș (Caraș-Severin), Retezatul Hațeg (Hunedoara), ACS Ineu (Arad) sau CS Peciu Nou (Timiș). Phoenix Buziaș și CSM Lugoj sunt și ele angrenate în lupta pentru promovare în Liga 4 Timiș, la fel ca CSO Anina, la Caraș-Severin.

FRF va anunța la sfârșitul lunii februarie împerecherea județelor, prin tragere la sorti, respectând programul regiunilor deja stabilite.

Jocurile de baraj:

• Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui
• Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare,
Sălaj
• Regiunea 3, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu
• Regiunea 4, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi
• Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa
• Regiunea 6, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova
• Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea

Related Posts