Aflat, de o săptămână, în probe la UTA, mijlocașul severinean de 19 ani, Andrei Mogoș, a evoluat în repriza a doua a amicalului pe care arădenii l-au disputat, vineri, cu nou-promovata în Liga 2, Viitorul Șelimbăr. UTA Arad s-a impus cu scorul de 2-0, iar mâine va pleca în cantonament în Slovenia. Fostul junior de la AS Sport Kids și CSS Drobeta Turnu Severin a lăsat o impresie bună, dar nu l-a convins atât de mult pe antrenorul Laszlo Balint, încât UTA să și plătească o sumă de transfer echipei italiene Virtus Entella, la care Mogoș este legitimat din 2018. Balint l-ar fi oprit în lot pe Mogoș doar dacă era liber de contract. „Mogoș e un copil cu potențial, care mi-a plăcut, dar situația lui juridică nu ne permite să ne gândim să îl luăm. Se cer bani pentru el, sunt pretenții de la Virtus Entella și am considerat că trebuie să ne orientăm în altă parte”, a explicat Laszlo Balint.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *