Începând de joi, Ștrandul Balnear din Drobeta – Turnu Severin și-a redeschis porțile. Tariful de intrare rămâne neschimbat: 5 lei pentru adulți, în timp ce pensionarii au gratuitate, doar de luni până joi.

Din cauza vremii, am redeschis mai târziu ștrandul, față de anii precedenți. De astăzi, este funcțional ștrandul balnear. La sfârșitul săptămânii, încercăm să dăm drumul și la celălalt ștrand, la lighean”, a declarat primarul municipiului Drobeta – Turnu Severin, Marius Screciu.

Apa din ştrandul balnear de la Schela Cladovei este sulfuroasă, iodurată, sărată şi clorurată şi se schimbă de 2 ori pe săptămână, duminică seara și joi seara. Boli reumatismale, boli posttraumatice, stări alergice, afecţiuni ale sistemului nervos sau spondiloze lombar-cervicale se pot trada utilizând apa sulfuroasă, chiar dacă aceasta pare să nu mai aibă concentrația din deceniile trecute, drept dovadă ca mirosul sulfului nu se mai resimte de la mare distantă.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *