Deși au aproape 2000 locuitori și sub 200 de copii înscriși în instituțiile de învățământ, comunele mehedințene Bâcleș și Vânjuleț vor beneficia de bazine de înot neolimpice (25 m). Investițiile se vor realiza prin CNI și vor costa aproximativ 6,5 milioane de lei fiecare, fără TVA.

„Acest bazin va fi necesar pentru elevii şi cetăţenii comunei și se va realiza prin Compania Naţională de Investiţii. După programul orelor de școală, bazinul, care va avea o lumgime de 25 m, la jumătate fața de unul olimpic, va fi deschis și publicului, cu o intrare aferentă, ca să recuperăm din costurile de întreţinere. Gazul încă nu a ajuns la noi în comună, iar majoritatea curentului electric va fi produs de panouri fotovoltaice. Iarna, apa se va încălzi cu o centrală pe lemne şi peleţi”, declarat primarul comunei Bâcleș, Lucian Coandă (foto).

Și comuna Șimian are în proiect construirea unui bazin de înot, olimpic (50 m), tot prin Compania Națională de Investitii (CNI).

De câteva săptămâni au început lucrările de reabilitare a Bazinului Olimpic din Drobeta Turnu Severin. Costurile se ridică la peste 6 milioane de euro și vor fi finalizate la sfârșitul anului 2022.

Articol scris de Mircea Oglindoiu

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *