După ce juniorii U19 câștigaseră seria a 10-a încă din etapa trecută, prin victoria cu CS Pandurii Târgu Jiu (scor 3-1), juniorii U17 de la ACS Luceafărul Drobeta au obținut și ei calificarea în faza următoare a Campionatului Național. În ultima rundă, disputată duminică, elevii antrenați de Cristian Chiriță și Cosmin Munteanu s-au impus cu scorul de 5-2 pe terenul contracandidarei ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu și au încheiat seria cu punctaj maxim, după cele 4 jocuri ale minicampionatului început luna trecută. Remus Bobocea (2 g), Mihai Dop, Rareș Tomșa și Cesare Petculescu au marcat pentru echipa severineană, care avea nevoie de victorie pentru a încheia seria pe primul loc. În optimile de finală ale competiției, Luceafărul va juca, vineri, de la ora 12:00, pe Stadionul Severnav, cu FCU Craiova, câștigătoarea seriei a 9-a. Echipa care se va impune în acest meci se califică în sferturile de finală.

La Juniori U19, Luceafărul a dispus cu scorul de 12-0 de Viitorul Pandurii, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, prin golurile izbutite de Andrei Duțoiu (3 g), Alex Stoichină (2 g), Alex Moroșanu (2 g), Raul Dragolici, Mario Vișan, Claudiu Ciobanu, Ionuț Arjocu și Samuel Motoi. Tot vineri, echipa severineană va întâlni, în deplasare, CSM Slatina, câștigătoarea seriei a 9-a, în optimile Campionatului Național de Juniori U19.

Pentru CSS Drobeta Turnu Severin, cealaltă echipă severineană prezentă în Campionatul Național de Fotbal pentru Juniori, sezonul s-a terminat prematur. La U19, echipa antrenată de Andrei Dicu s-a impus, în ultima etapă, cu scorul de 8-2 în deplasarea de la LPS Târgu Jiu și a încheiat seria a 10-a pe locul 3, cu 6 puncte. Antonio Ionașcu (3 g), Cosmin Popescu, Eugen Toader, Relu Clement, Andrei Cerbu și Deyan Țuțuman au înscris pentru echipa severineană. La U17, CSS Drobeta Turnu Severin a fost învinsă cu 3-0 de LPS Târgu JIu și a încheiat seria pe ultimul loc, fără niciun punct acumulat în 4 jocuri.

Aflați la finalul junioratului, Relu Clement și Eugen Toader au marcat ultimele lor goluri pentru CSS

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *