După ce Stadionul „Termo” a fost cumpărat de omul de afaceri Constantin Bădescu, CSS Drobeta Turnu Severin a anunțat FRF că va disputa pe Stadionul „Ion Floricică” din Șimian meciul cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapei a 4-a din Seria 10 a Campionatului Național de Fotbal rezervat Juniorilor Republicani. Astfel, mâine, de la ora 12:00, vor juca Juniori U19 (A), iar de la ora 14:00 vor intra pe terenul din Șimian Juniorii U17 (B).

Etapa trecută, CSS Drobeta a fost învinsă, la ambele grupe, în deplasarea de la Pandurii Târgu Jiu, care s-a impus cu scorul de 4-0 la Juniori U19 și cu 6-2 la Juniori U17. După 3 etape, clubul condus de Marian Brihac are 0 puncte.

Tot sâmbătă, dar pe Stadionul Severnav, în Seria 10, se vor disputa meciurile dintre ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin și Pandurii Târgu Jiu. Echipa care se impune mâine are șanse mari să termine seria pe primul loc și astfel să se califice în faza următoare a competiției, una eliminatorie, în care va întâlni câștigătoarea seriei a 9-a. Clasamentul celor 16 serii se va stabili după disputarea a doar 4 jocuri / echipă! Practic, nu se joacă tur-retur, ci colegele de serie se întâlesc o singură dată, pe teren. Sezonul 2020-2021 a fost reluat luna trecută, cu respectarea Protocolului Medical pentru fotbalul amator și juvenil.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *