Noroc pentru Șimian, la tragerea la sorți

FRF a stabilit, în această dimineață, jocurile de baraj ale fazei I pentru promovarea în Liga 3. Deoarece 18 AJF-uri nu au organizat campionatul județean, doar 3 jocuri au fost programate, prin tragere la sorți, să se dispute pe 12 mai. Campioana Ligii a 4-a Mehedinți a avut noroc și s-a calificat automat în faza a II-a a barajului, unde va întâlni, pe 16 mai (turul), respectiv 23 mai (returul), una dintre echipele clasate pe locurile 9/10 în cele 10 serii din Liga 3. În această etapă, se va ține cont de criteriul geografic, astfel că Viitorul Șimian nu poate întâlni deât una dintre echipele Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Ezeriș, Minerul Costești, CS Universitatea II Craiova, AFC Hermannstadt II Sibiu sau Academica II Clinceni. Tragerea la sorți va avea loc pe 13 mai.

Cele 3 jocuri de baraj, care se vor disputa pe teren neutru, pe 12 mai, sunt următoarele: Viitorul Cluj – Dinamo Bacău, FC Avrig (Sibiu) – ACS Petrolul 95 Ploiești (Prahova) și Victoria Carei (Satu Mare) – Real Bradu (Argeș). Campioanele de la Mehedinți (Viitorul Șimian), Dolj (Dunărea Calafat), Vâlcea (AFC Băbeni), Timiș (Pobeda Star Bisnov), Caraș-Severin (Voința Lupac), Arad (Frontiera Curtici), Maramureș (CSM Sighetu Marmației), Hunedoara (Aurul Brad), Sălaj (Rapid Jibou), Brașov (CSM Codlea), Suceava (Viitorul Liteni), Ialomița (CSM Fetești), Teleorman (Rapid Buzescu), Constanța (CSO Ovidiu), Ilfov (Viitorul Domnești), Buzău (ACS Team Săgeata), Vaslui (CSM Vaslui) și Mureș (CS Iernut) sunt calificate direct în faza a II-a.

AJF Gorj, Olt, Iași, Neamț, Botoșani, Vrancea, Galați, Dâmbovița, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Harghita, Giurgiu, Tulcea, Brăila și Covasna, alături de AMF București, nu au organizat Liga 4

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *