Desfășurată la Odorheiu Secuiesc, Cupa României la lupte libere și feminine, pentru Juniori III (U15), a adus medalia de aur pentru severineanca Silviana Popescu. Componenta CSM Drobeta Turnu Severin s-a impus în limitele categoriei 58 kg, după ce a învins-o pe Florentina Manțog, de la CSS Petroșani.

Pentru luptătoarea de la clubul severinean urmează, în perioada 6-8 mai, finala Campionatului Național de la Târgu Mureș. Pentru a se califica la Campionatul European U15, de la Sofia, Silviana Popescu trebuie să se impună și la Naționalele. „Silviana a fost singura componentă a clubului nostru care a participat la Cupa României, unde a confirmat forma bună. Are nevoie de medalia de aur și la Campionatul Național, pentru a reprezenta România la Europene. Am încredere că se va califica”, a declarat antrenoarea de la CSM Drobeta Turnu Severin, Nicoleta Elena Bogasieru.

Related Posts