Primăria Drobeta Turnu Severin are de recuparat nu mai puțin de 6,5 milioane de lei de la cele 27 de prostituate care își desfășoară, la stradă, activitatea pe raza municipiului de la malul Dunării. Doar una dintre femeile care vinde plăceri carnale are de plătit amenzi în valoare de aproximativ 1 milion de lei!

Resemnat în privința recuperării banilor, primarul Marius Screciu sugerează instituțiilor care dau amenzi (poliția locală, jandarmerie, etc) să le ierte, mai bine, pe prostituate! „În principiu, nu ai ce să recuperezi. Fetele nu au bunuri pe numele lor, nu au nimic. E un cerc vicios, din care nu putem ieși, fiindcă primăria rămâne cu aceste amenzi trecute în zona de restanțe și nu ne putem scade cu acești bani. Rămân neîncasați!”, a declarat Marius Screciu, la RTS.

Săptămâna Mehedințeană a încercat să ia legătura cu câteva dintre prostituate, cărora le-a transmis vestea „cea mare”: pot vinde sex în continuare, că oricum nu var plăti și păți, nimic! „Eu oricum nu le plăteam vreun ban. Mă amendează degeaba. Am sute primite, nici nu le mai țin minte numărul. Oricum le aruncam, după ce îmi dădea hârtia vreun polițist. Dar dacă ziceți că primarul a spus să nu ne mai amendeze, atunci îi mulțumim. Chiar îl așteptăm pe la noi! Îi facem gratis!”, a spus, în timp ce râdea, una dintre prostituate, sub protecția anonimatului!

Astfel, Primăria Drobeta Turnu Severin își ia adio de la cei 1,3 milioane de euro pe care îi are de recuperat de la prostituate! Fetele care vând plăceri carnale ar putea fi măcar puse să presteze muncă în folosul comunității! Nu să presteze cea mai veche meserie din lume, ci să muncească alături de fetele care primesc ajutor social și care fac curățenie pe străzi sau parcuri! Dar poate nu e o idee prea bună, fiindcă prostituatele le-ar putea convinge pe fetele cuminți să renunțe la ajutorul social pe care îl primesc pentru curățenia străzilor și, mai bine, să „facă trotuarul!”, unde sumele câștigate sunt infinit mai mari!

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *