EXCLUSIV! Stoican, după despărțirea de Viitorul Pandurii: „Aveam nevoie de liniște”

După ce și-a reziliat, marți seara, contractul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, informație anunțată, în exclusivitate, de www.saptamanamh.ro, antrenorul severinean Flavius Stoican a dezvăluit, în premieră, pentru site-ul nostru, motivele care au dus la despărțirea de echipa gorjeană! „Mi-am reziliat contractul de comun acord, pe cale amiabilă! Mulțumesc oamenilor din conducerea clubului, că mi-au oferit șansa să antrenez această echipă, mulțumesc staff-ului tehnic pentru implicare și sprijin, și, nu în ultimul rând, jucătorilor pentru dăruire și pentru momentele de bucurie pe care le-am trăit alături de ei. Eu zic că am făcut lucruri frumoase, mai ales că înainte de startul sezonului nu credea nimeni că vom lupta pentru play-off, până în ultima etapă! Le urez baftă în continuare! Eu aveam nevoie de liniște și voi vedea la vară pe ce drum o voi lua”, a declarat Stoican, în exclusivitate pentru saptamanamh.ro.

Alături de „principalul” Flavius Stoican, și-a dat demisia și antrenorul secund Cosmin Frimu. De pregătirea echipei gorjene, până la finele sezonului, se vor ocupa team-managerul Gabriel Răscol, alături de antrenorul responsabil cu pregătirea portarilor, Dorin Hîrșu! În sezonul 1998-1999, gorjeanul Hîrșu a fost portar la FC Drobeta, în Liga 2.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *